Untold story

Me: De ce simtim dorul?

Other me: Hmm... pentru că aşa cum simţim adierea vântului seara, când stăm liniştiţi şi când lăsăm toată fuga şi tot zbuciumul la o parte... când rămânem goliţi de tot ce lumea adaugă peste noi... când rămânem partea ruptă din univers şi doar atât... simţim ce e a universului... atunci auzim cum cade soarele spre apus... cum foşnesc penele păsărilor... atunci simţim particulele fine de apă, din aerul răcoros... atunci când rămânem goi de tot... simţit acel gol... golul pe care numai divinitatea îl umple... şi când divinitatea ia forma dorului atunci simţim dorul... de fapt divinitatea e forma iubirii

Me: Şi trebe neaparat să-l simţim?

Other me: Nimic din ce ne doare nu vrem, dar ele sunt făcute odată cu omul. Până şi păsările simt dorul. Porumbeii au un singur partener tot timpul vieţii....

Me: Şi de ce doare?

Other me: Pentru că piatra a facut-o Dumnezeu pentru a clădi temple şi case unde să ne odihnim trupul, nu a făcut-o pentru a o pune în pieptul nostru. Acolo a pus ceva viu şi veşnic în bătaie... Când cele din piept vor înceta să bată şi să iubească Dumnezeu va face pietrele să vorbească... să iubească